Aventura franceză

Întodeauna am crezut că o aventură franceză trebuie să înceapă cu Parisul și cu Eiffel-ul!

La mine, provocarea a început în Nantes- un oras din vestul Franței, care a reușit într-un timp scurt, să-mi creeze o impresie bine definită despre Franța si despre poporul francez.

În curînd  se face o lună de cînd trăiesc printre francezi și încep cîte puțin să le înțeleg modul lor de viață ( cu excepția unor cazuri…care cred ca niciodată nu o sa-mi fie clare).

Tensiunea pregătirilor, grija bagajelor și clipele de ramas bun de la cei dragi, au facut ca ultimele zile petrecute în Moldova, să treacă ca un vis, din care m-am trezit deja  cînd aterizase avionul pe meleagul francez, la aeroportul Charles de Gaulles. Faptul că urma sa zbor pentru prima dată în viață cu avionul…a stîrnit în mine…cel mai mare contrast de emoții..de frică, de grijă…pentru că nu știam ce mă așteaptă dincolo de nouri.

1 0241 0341947484_720233658048747_73283320833629582_n1 023

Aeroportul  Charles de Gaulles, a fost locul de unde a început adevărata AVENTURĂ. Să nu crede-ți că-i ușor să fii “smulsă” din brațele celor dragi de acasă…si să te trezești într-un aeroport imens, ca un furnicar de toate nationalitățile))

După aeroport urma să schimbăm 2 TGV-uri, iar teleportările acestea din unul in altul, cu niște bagaje imense, parea ceva imposibil. Într-un final, gara SNCF din Nantes, am vazut-o noapte. Dacă aș întoarce timpul înapoi, unicul lucru pe care l-aș schimba în drum spre Franța- ar fi faptul că m-aș îmbrăca mai gros, pentru ca venind  de la + 40 O C din Moldova, a fost ceva mai complicat să te adaptezi..climei de aici…

IMG_8153

Am ajuns la Nantes, cu planul de a face un stagiu de practică la IFV ( vignevin-sudouest.com). Și pentru că în Franța..totul este altfel…zilnic, lucrez într-o echipă de 7-8 persoane, ingineri în microbiologie, oenologie și tot ce ține de lumea vinului.

DSCF0444DSCF0435DSCF0440IMG_1296

Situat lîngă o pădure și înconjurat de vii, laboratorul de la Chateau Fremoire m-a învățat multe lucrui noi, chiar din prima zi..Ziua de muncă, începe cu un „Bonjour” și un zîmbet..cu oamenii care vin la munca la 8.30 (daca nu-i sezonul culesului), continuă la ora 10 cu o „mică adunare” la o cafea, la o masa rotundă. Aici am înțeles că o cafea se poate de servit în mai mult de o oră, sau cel putin poți să stai la cafea cît vrei :D.

Cu 30 min înainte de pauza de masă, are loc aperitivul. Ar fi pacat, ca un institut ce se ocupa cu studierea diferitor levuri și enzime pentru fabricarea unui vin de calitate…să nu servească la aperitiv-cel mai bun vin. Toate cercetarile se fac în 3 laboratoare, microbiologie, biologie moleculară și oenologie.

IMG_1304     DSCF0626

DSCF0802   DSCF0811

Ziua de muncă sfîrșește dupa 17.30….(însă pentru stagieri cîteodată și la  20.00). “Merci, Au revoire, și un bonne soirée”.

Nantes, este un oraș frumos! La cît de liniștit…pe atît de agitat. Aici pentru prima dată am văzut atîtea lucruri noi și frumoase…dar cîteodata și stranii. Sîmbăta, nu ai loc prin magazine..indiferent…ca-i alimentar sau vestimentar :)) Asta   pentru că duminica, absolut toate sunt închise. Și pentru că pînă acum am avut parte de zile calde și însorite, am observat   că francezii iubesc duminica să se odihneasca prin parc, sau să faca sport. Una lîngă alta, stau în rînd mașinile pline de familii fericite, cu biciclete, și tot felul de mărunțișuri în drum spre un picninc reușit.

IMG_1480DSCF0752

IMG_8148DSCF0765IMG_1451

IMG_1422

DSCF0748IMG_1427IMG_1470IMG_1415IMG_1463IMG_1419

Niciodată nu am crezut că în plin septembrie o să văd și o să-mi ud picioarele în Oceanul Atlantic. A fost într-o vinere, dupa amiaza…superbă! O zi în care am încărcat batariile la maxim!

DSCF0634DSCF0645DSCF0631DSCF0647

IMG_1331IMG_1348

AVENTURA MEA IN FRANȚA CONTINUĂ!!!

Mama

i_love_you_mama_31

“Dumnezeu nu poate fi pretutindeni, asa ca a creat mamele.”

Dumnezeu m-a binecuvintat cu cea mai buna mama ce poate exista, o iubesc mult, asa cum fiecare copil cred ca isi iubeste mama…insă cred că niciodata nu o sa reusesc să o iubesc asa cum o face ea….dragoste de mama-i neconditionata si poate-i cel mai puternic sentiment ce încape intr-un suflet de om!Tot ce am, tot ce sunt si tot ce voi fi, se datorează ei….Ea, pentru că anume ea mereu a fost peretele de piatra care m-a aparat cind am avut nevoie, umărul pe care pot plinge, ochii blinzi în care privesti si te incarci cu viata!O vreau sanatoasă, vesela si plină de viata lingă mine mereu…asa cum ea stie  să fie..si asa cum este!Pentru mine mama este o femeie desteapta, frumoasa si eleganta, o femeie care isi poarta cu demnitate varsta..Nu o iubesc doar pentru faptul ca mi-a dat viata…ci pentru aceea ca ma crescut, m-a iubit, m-a ingrijit…..pentru aceasta o iubesc neconditionat…

Viata mi-a dat mereu lectii dure, caderi si probleme….dar mereu a stiut sa imi ofere in schimb o mama perfecta, care are grija de toate:)…Dincolo de faptul ca este mama mea, o apreciez pentru femeia care este, si orice as face in viata aceasta mi-as dori sa devin macar jumate din ceea ce este EA astazi….O femeie puternica, cu suflet mare,  un caracter dirz, dar si sensibil uneori….o inimă care iubeste..

Primul zambet, primul pas, primul cuvant, o carte de povesti frumoase, copilaria cu toate tainele ei sunt strans legate de aceeasi persoana care descrisa cu ajutorul cuvintelor pare ireala. Ochii ca niste lumanari sclipitoare, gura ca un trandafir imbobocit, zambetul ca un curcubeu dupa o ploaie calda de vara alcatuiesc figura draguta a mamei…”

..Pentru fiecare copil mama lui este perfecta, este cea mai buna….asa cum este si mama mea pentru mine!Mereu am so admir pentru darul de a aduce lumina, liniste si pace in casa si în famile…pentru faptul cum împreuna cu tata, creaza viata noastra perfecta, o lume aparte, unde prezenta lor aduce scintei în ochi si sunt balsam de flori pentru suflet!

Sunt norocoasa, ca o am alaturi si de aniversarea ei pot să o strîng în brate si sa îi multumesc! La MULTI ANI, MAMA mea!!!!!!!!

Bunicii mei

Bunicii mei locuiau pe o stradă „din rai”, pentru ca întradevar era fermecată.Era un capat de sat, în apropiere de padure, unde mereu dimineaţa se auzeau păsărele cum cînta şi aerul curat din diminetile de vara iţi împleau sufletul de bucurie…Credeam ca timpul vindeca rănile, însă  acum îmi dau seama că mii dor de ei, şi mereu e greu cind ştii ca mai poţi spune „Ma duc la bunici în vacanta”  Mi-e dor de zilele de vara petrecute la ei…..acum a ramas doar casa batrinească şi un măr în grădină…..erau cele mai gustoase mere pe care le-am mîncat în viaţa mea…acum că buneii nu mai sunt, cred că şi el le simte lipsa cel mai mult…fiindcă îi lipseşte îngrijirile şi mingîierile bunicilor,,,,pentru că  ca ei..nimeni nu mai ştie să aiba grijă de el!

Ei au fost norocoşi, au avut parte de mulţi nepoţei……ne iubeau prea mult pe toţi şi de fiecare data ne îndeplineau poftele. Mi-e dor de întrebarea zilnică a bunicii: “Ce  vreţi să mîncaţi mâine?”. Mai vreau sa am posibilitatea sa asist la coacerea pîinii împreună cu bunica…şi la sfîrşit să mîncăm hulubaşii copti de ea cu atîta dragoste pentru nepoţii care se îngrămădeau la gura cuptorului….şi chiar dacă te frigeai…doreai să fii primul care pune mîna pe cel mai mare si frumos hulubaş copt de bunica!

909

Îmi amintesc primăverile devreme petrecute la bunica, toporaşii culeşi dintr-o margine de rîpă…..iar daca-i aduceam în casa şi era inainte de sarbatoare Floriilor, eram scărpinaţi 😀 🙂 Mi-e dor de lecţiile de viaţă primite de la bunica, care spunea că prioritatea de bază a unei domnişoare este demnitatea. Care mereu îmi zicea ca sunt frumoasa, atunci cînd eu ciufulita abia deschideam ochii…si chiar de era vara şi doreai să mai dormi…trebuia sa te trezeşti, fiindcă eram la bunica, iar la bunica se lucra din zori pînă în seara…De la ei am învaţat ce inseamna munca si de ce trebuie să-i iubesc si să-i ajut pe părinţi…iar cînd mă apuca dorul de părinţi, ei stiau cel mai bine sî mi-l potolească, cu o poveste, cu o gutuie…pentru că ei ştiau cum….ei ştiau totul!!!Acolo mi-am descoperit şi ocupaţiile preferate: să tai lemne cu bunelul, să dezghioc porumbul cu mâna, să car apă de la fântână. Avea bunica un colţişor minunat în harman (pentru că aşa îi zicea la gradină)…era acolo unde bunica avea căpşuni…erau foarte dulci…şi din cîte ţin minte eu ..foarte foarte multe…..fiindcă mîncam, mîncam, şi iar mincam…şi ele inca mai erau…da m-aş face acum macar cu un ochi acolo )))Fiecare colţişor din casa bunicilor rămâne a fi pe veci o parte din mine.Chiar şi acum ezit să fac sau sa spun unele vorbe, fiindcă ştiu că ea mă vede şi mă aude…Am fost iarna aceasta la ei in vizită,(la cimitir) erau cum i-am ştiut mereu ÎMPREUNĂ..unul lîngă altu, fiindcă toata viaţa au ştiu să fie unul lingă altul, iar in cealalta lume tot unul lîngă altul au ales sa fie. Mama îmi spune mereu ca îi visează împreună, lucrînd, rîzînd,…..asta ma face sa fiu si mai sigură ca chiar sunt şi acum împreună. Acum cînd merg de fiecare dată la casa lor bătrîneasca, nu o mai găsesc pe bunica la poartă aşezată pe un scăunel , păscînd nişte raţe…..iar bunelul nu mai este să mă strîngă tare în braţe şi să mă pupe asa cum îi placea lui….de îmi rămînea semn pe faţă …Mare era bucuria lor cănd se îngrămădeau la masă toţi cei 6 copii cu nepoţeii, de mai nu aveai loc in casă, dar era minunat, căci eram toţi împreună,…Niciodata si niciunde n-am sa ma mai simt ca acolo….ca la bunici, unde mincarea avea gust deosebit, fiindcă era pregătită la plită şi avea miros de fum…la bunici..pentru că la bunici era raiul copilariei mele…!!!